Menu
Ești aici: HOMEPRIMII ANIÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU

Sant Kirpal Singh – În căutarea Lui Dumnezeu

 

După încheierea pregătirii mele profesionale, am avut și eu anumite ambiții în viață. Am fost un cititor pasionat de cărți. Aș fi dorit să am o bibliotecă mare și încă alte lucruri. Însă a trebuit să iau o hotărâre – să dau prioritate preferințelor mele lumești, sau să-L pun pe Dumnezeu pe primul plan. Am avut nevoie de mai mult de o săptămână sau de zece zile, ca să mă hotăresc. Seara, după terminarea serviciului, m-am retras într-un loc mai liniștit, ca să iau o hotărâre. Am vorbit cu mine însumi și am judecat totul în toate felurile, am cântărit totul pro și contra, câteodată până la ora unu noaptea, altă dată până la ora două noaptea. Până la urmă am ajuns la următoarea concluzie: Dumnezeu e pe primul loc, iar lumea urmează după El.

Sant Kirpal Singh

 

Tatăl Lui Sant Kirpal Singh s-a îmbolnăvit grav la bătrânețe. Sant Kirpal Singh s-a ocupat cu multă dăruință de el. Într-o zi, tatăl Lui I-a spus: „Kirpal, eu sunt foarte mulțumit de Tine, poți să mă rogi orice și ai să primești orice, fie bogății, copii, faimă sau altele asemănătoare; iar dacă binecuvântarea unui tată poate să facă ceva, atunci Tu vei primi cu siguranță ceea ce îți dorești.” El a răspuns: „Precum știi, eu nu caut lucrurile lumești. Singura mea dorință este să realizez unitatea cu Dumnezeu.” Tatăl Său, care tocmai făcea o plimbare și avea un baston în mână, s-a oprit dintr-o dată, s-a gândit o vreme și apoi a spus: „Tu Îl vei întâlni cu siguranță pe Dumnezeu.” Din acel moment, acea Putere I se manifesta direct, lucru pentru care s-a rugat mereu.

Badhra Sena


Vă pot povesti în ce stare am fost eu în preajma anului 1914. Fundalul fiecăruia are un anumit efect asupra vieții unui om.
Un om în care acest dor de Dumnezeu a prins rădăcini, poartă încă impresii din trecut în interiorul său, impresii care apar la suprafață și în decursul acestei vieți, ajungând să își releve reacțiile. În acele zile, pe când lucram în birou, am izbucnit în lacrimi fără vre-un motiv extern, iar hârtiile de pe birou s-au distrus. M-am întrebat în interior: „Doamne, ce se întâmplă?” Acasă, nici familia mea nu a putut să înțeleagă ce se întâmplă; însă cu câtva timp înainte am fost mutat din orașul în care locuiau părinții mei, iar ei au gândit că acesta ar fi motivul lacrimilor mele.

În anul 1915 am făcut o febră, care a durat aproximativ opt luni. De abea mult după aceea l-am întâlnit pe Maestrul meu. Stăteam culcat, mi-am acoperit capul și m-am gândit la Dumnezeu. Nimeni nu mi-a spus: „De ce nu mergi la birou?” sau „De ce nu faci munca cutare sau cutare?” Atunci când omul e bolnav, are mai mult timp la dispoziție. Nu e așa? Dacă sunteți sănătoși, nimeni nu va accepta să stați acasă – nici măcar familia voastră și va spune: „Du-te te rog la servici!”

Am pomenit deja deseori de starea de spirit, de gândire profundă ce m-a cuprins pe vremea aceea în Lahore, la patul de moarte al unui bărbat tânăr. Dacă viața unui om e pură și castă, cunoașterea interioară se trezește fără niciun efort. Acesta este un proces foarte natural. Deși deja am atins toate acestea, misterul vieții încă nu l-am elucidat și în timp ce stăteam la marginea patului acestui om care era pe moarte, am realizat: „Acest om este pe moarte; există ceva în el, ce este și în mine, care părăsește corpul său – însă ce este acel ceva?” La acel moment nu am putut găsi răspunsul la această întrebare, pentru că nu am avut această cunoaștere. Ce este acel ceva care acționează în fiecare dintre noi și ce părăsește un om pe moarte? Stăteam acolo și am văzut cum acel om i-a chemat pe toți cei care îi erau apropiați și dragi, ca să le ceară iertare pentru tot ceea ce el a făcut greșit, pentru fiecare faptă care le-ar fi putut crea nemulțumire. Apoi i s-au închis ochii și sufletul a părăsit trupul. Plin de uimire am fost martorul unui proces ieșit din comun. Înaintea mea se afla acel corp, iar ceea ce l-a ținut în viață l-a părăsit. În mine se afla acel ceva, însă acel corp tocmai fusese părăsit. Nu am știut unde s-a dus acel ceva. Am încercat să pătrund acel mister pe tot parcursul drumului către crematoriu. Ajungând acolo, am văzut că un om bătrîn a murit și tocmai a fost ars acolo. Doar la câțiva metri distanță unul de celălalt se aflau două corpuri ce fuseseră opuse în cursul vieții: un om tânăr și bătrînul, tinerețe și bătrânețe – ambii mâncați de flăcări. Adânc în inima mea am fost profund atins de faptul că știam că nimeni nu poate scăpa de moarte, nici unul dintre noi. Indiferent de gradul de educație, toți oamenii sunt cuprinși într-o neștiință profundă. Acest mister al vieții mi-a cuprins inima și nu mi-a mai dat pace. Din acel moment am început zi și noapte să caut răspunsul în toate scripturile pe care le-am putut găsi. Nopți întregi am petrecut citind cu sete, însă nu am putut găsi soluția în nicio scriere sfântă și în nicio filosofie. Da, au existat aluzii și referiri, însă ele nu au dat nicio soluție practică.

Sant Kirpal Singh

 

 

 

Sant Kirpal Singh

Ce pot să știe alți oameni despre starea inimii noastre? Dacă inima este cuprinsă de enigma misterului vieții, omul nu găsește pace până când nu o elucidează.

Sant Kirpal Singh

Mai multe:
Sant Kirpal Singh vorbește despre cum L-a căutat pe Dumnezeu
Go to top