O poveste a iubirii și devoțiunii
Sant Kirpal Singh a obișnuit să scrie multe poezii frumoase în iubirea Sa pentru Baba Sawan Singh
Orice vedea El, sau la orice asista, scria sub formă de poezii. Taiji obișnuia să cânte aceste poezii și Baba Sawan Singh se bucura să le audă.
Odată, după ce Baba Sawan Singh a făcut baie și și-a șters gura cu prosoapele Lui, Sant Kirpal Singh a simțit dintr-o dată: “ Măcar eu sunt alături de Maestrul meu, dar totuși trebuie să stau la o mică distanță de El. Însă cât de norocoase sunt aceste prosoape, ele sunt foarte aproape de corpul Maestrului. Deci, aceste prosoape sunt mai norocoase decât mine. Cât de frumos ar fi dacă Maestrul m-ar face un prosop pentru fața Lui!”
El a mers înapoi și a scris un poem frumos în lauda Maestrului Său și în lauda prosoapelor. Taiji a știut și a luat acest poem la Maestru. Baba Sawan Singh a spus: “Cred că astăzi mi-ai adus un lucru frumos.” Ea a spus: “Maestre, eu am o singură condiție, dacă vrei să o auzi. Ar trebui să-mi dai mie ceva. Însă și eu îți voi da ceva în schimb.” Ea a adus o duzină de prosoape curate și le-a ținut lângă ea. Apoi a cântat despre unirea prosoapelor cu Maestrul – cât de norocoase sunt aceste prosoape și că ele ar fi foarte aproape de Puterea Maestrului. Când ea a cântat acest poem, Baba Sawan Singh a fost foarte fericit. El a spus: “Care este dorința ta?” Ea I-a spus Lui Baba Sawan Singh: “Te rog să-mi dai toate acele prosoape și ia-le pe acestea curate.” Iar ea a luat toate acele prosoape care erau în baia Maestrului și I le-a dus Lui Sant Kirpal Singh spunându-i : “Acum ceea ce ai dorit, este aici.”
S-a întâmplat că Sant Kirpal Singh a mers în Amritsar și Hazur Baba Sawan Singh a fost așteptat să sosească acolo. Toți erau acolo și așteptau sosirea Lui, când a venit mesajul că Maestrul nu a venit. Unii oameni s-au dispersat, însă Sant Kirpal Singh a rămas acolo. El a scris această poezie: „Cel pe care-L iubesc va veni”, mergând în sus și în jos neliniștit în disperarea Lui. „Iubirea este o putere foarte mare. Ca și o sticlă care nu îți arată chipul până ce nu pui ceva în spatele ei, în mod similar iubirea lustruită, reflectă Maestrul din interior – Dumnezeul din tine.”
Baba Sawan Singh a vrut să-și arate dragostea Lui față de Kirpal Singh
Într-o zi, Baba Sawan Singh a spus: „Ei bine, eu vreau să merg undeva și acele persoane care vor să vină cu mine, să mă urmeze.” Cu toții au mers cu El și cine au fost acei oameni? Cei care au vrut să-I fie urmași, cei care au vrut totul de la El. Ei au vrut să aibă totul sub influența lor, lucru pe care Maestrul Baba Sawan Singh nu l-a vrut niciodată. Așa că ei și-au creat propria lor sferă acolo. Ei au fost foarte fericiți să meargă cu Baba Sawan Singh. Pe parcursul drumului, Baba Sawan Singh a spus: „Se simte o mireasmă atât de puternică, încât mă amețește. Vine din partea aceea, o puteți simți și voi?” Ei au spus: „Nu Maestre, noi nu o simțim de loc.”În curând, Maestrul a întrebat din nou: „Cred că acum este atât de puternică, trebuie să o simțiți un pic.” Ei au întrebat: „Nu Maestre, nu este nicio mireasmă și noi nu simțim o asemenea intoxicație. Noi simțim doar prezența Ta, aceasta este o binecuvântare pentru noi.” Baba Sawan Singh a mers mai departe, iar într-un final ei au ajuns la stația din Beas. Acolo deja fuseseră făcute deja câteva pregătiri, pentru a se putea șede. Pe cine a așteptat Maestrul? Pe acela pe care L-a iubit. Sant Kirpal Singh a venit cu trenul la Beas, iar Baba Sawan Singh a vrut să-L întâlnească direct în gara. Aceasta este iubirea între Maestru și discipol – El și-a așteptat ucenicul Lui la gară.
Nimeni nu cunoștea(înțelesul acestui lucru), deoarece a fost prima șansă ca să vadă această minune în viața lor; a fost un miracol pentru ei; faptul că un Maestru are de gând să își întâmpine ucenicul la gară. De fapt Baba Sawan Singh nu avea timp, întreg ashramul era plin de ucenici – mulți oameni veniți de peste tot din India și din străinătate. A fost un lucru frumos că Maestrul a lăsat toată munca la o parte și s-a dus la gară doar ca să-și arate iubirea și afecțiunea pentru Kirpal Singh. Pe când ei ședeau acolo, Baba Sawan Singh a spus din nou: „Acum întreaga atmosferă este plină de parfum, este atâta vibrație, atâta intoxicație, nu o simțiți? Poate că o simțiți acum?” Cu toții au fost foarte mirați să audă aceste cuvinte de la Maestru tot timpul, erau aceleași cuvinte pe care le-a spus în drum spre acel loc. „Ce este această intoxicație? Ce se întâmplă și ce vrea Baba Sawan Singh să ne spună? Ce lecție nouă este aceasta pe care Maestrul vrea să ne-o dea? Ne-a adus acolo pentru un lucru anume.” Însă nimeni nu a știut cine avea să vină și pe cine a dorit El să vadă atât de mult. Însă când trenul a venit mai aproape, Baba Sawan Singh s-a ridicat și a spus: „Ei bine, când El mă va vedea, El va sări din tren.” Baba Sawan Singh și-a făcut mâinile pâlnie la gură și a strigat: „Kirpal Singh, așteaptă! Nu sări!” Însă trenul s-a oprit exact unde Baba Sawan Singh stătea și imediat L-a îmbrățișat.
Apoi Baba Sawan Singh a remarcat faptul că atunci când ucenicul începe să meargă spre Maestrul său, acesta devine receptiv și simte mireasma care vine de la Maestru și întreaga atmosferă vibrează. Această mireasmă este deja în corp și ea lucrează acolo, iar noi o putem simți dacă devenim receptivi. El a spus: „Când un adevărat discipol începe să întâlnească Maestrul, Maestrul simte același lucru. Și El simte mireasma discipolului Său.”
Lui Sant Kirpal Singh i-au fost încredințate mai multe atribuții de către Maestrul său
Toată lumea a beneficiat de prezența Sa, însă în Sangat s-a format de asemenea și o rivalitate. Sant Kirpal Singh a povestit despre ea:
Maestrul a dispus odată în timpul vieții Sale, ca la la adunarea lunară să inițiez aproximativ 250 de oameni. Cei care vroiau să devină urmași ai Maestrului au devenit îngrijorați: „Ce se va întâmpla? Totul scapă din mâinile noastre.” Ei au format grupuri și au făcut propagandă masivă împotriva mea: în scris, prin scrisori și prin diferite moduri. Eu am fost sincer cu mine însumi. Maestrul mi-a ordonat să fac niște lucruri; ca să țin cuvântari în locurile unde se ținea Satsang, să mă îngrijesc de săraci, bolnavi, nevoiași, de toți. Chiar și când plecam de la birou, mi-am folosit timpul ca să fiu la bolnavi până la ora opt, nouă sau zece seara, iar uneori chiar și mai târziu de atât.
Maestrul mi-a ordonat să fac acest lucru; și așa au început să curgă scrisori despre mine, scrise de către grupurile în cauză, în toate limbile și din diferite țări. Toate aveau același subiect: „El este un astfel de om; el este așa; el este pe dincolo.” Și Maestrul știa despre toate scrisorile. Erau grămezi întregi de scrisori de peste tot. Maestrul mă tot întreba atunci când mergeam să-L văd: „Ei bine, intră. Te rog, vorbește.” Și eu ce am făcut? El ședea acolo și m-a făcut să șed lângă El, ca un fiu sau un elev. Am vorbit din inimă către El – mi-am deschis inima către El într-o convorbire de la inimă la inimă - și oamenii s-au bucurat. Însă ei(oamenii din celelalte grupuri potrivnice) au făcut în așa fel încât timp de opt luni de zile nu m-au lăsat în apropierea Maestrului, așa că eu nici nu am putut vorbi cu El. În așa fel unelteau ei împotriva mea! Dar eu priveam doar în ochii Lui și acest lucru era îndeajuns pentru mine; căci ochii spun mult mai multe decât o fac cuvintele.
Maestrul meu obișnuia să meargă în drumeții, pe dealuri. Fratele meu mai în vârstă a mers și el acolo(nici fratelui meu nu i-am spus acest secret. De ce să mă plâng de Maestru și de discipolii Lui?) L-am rugat pur și simplu: „Dacă vei fi singur doar cu Maestrul, întreabă-L pur și simplu dacă există vre-un neajuns sau dacă există vre-un lucru făcut pe care l-am făcut greșit. (Discipolii pot să greșească, doar Maestrul e scutit de greșeli.) Aș fi putut să greșesc cu sau fără voia mea. Tu doar vorbește cu Maestrul.” Când fratele meu a venit înapoi, l-am întrebat: „L-ai întrebat pe Maestru despre acele lucruri?” Iar el a spus: „Da. Maestrul a spus: știu că el nu a făcut nimic greșit, nici cu și nici fără voia lui; însă destul de ciudat, atât de multă apă a curs pe pe râu, însă el niciodată nu a venit la mine să-mi spună despre acele lucruri. ” Deci, firesc, când Maestrul s-a întors – nu L-am rugat niciodată până atunci pe Maestru – am spus: „Doresc să vorbesc câteva minute cu Tine” - „Oh, da, cu plăcere.” Când ziua a trecut și deja era în jurul orei nouă sau zece seara, a trimis pe cineva după mine și a spus: „Închide ușile.” Am fost cu El, ședeam la El. I-am spus: „Nu am venit la Tine, pentru că știu că ești în interior și că vezi orice fac – privești fiecare acțiune de-a mea și, deci știi tendința vieții mele: Știi unde mă îndrept. De aceea nu am venit niciodată la Tine.” El a fost mânios și a spus: „Acei oameni au cauzat atât de mult rău.” Am spus: „Ei bine, eu nu am venit pentru acel lucru.”
Ce a spus a doua zi? Întotdeauna obișnuiam să șed în spate și doar să privesc. S-a așezat pe tronul Lui - pe tribună - și a spus: „Ei bine, Kirpal Singh, vino aici și ține-ți prelegerea!” Toți cei ce s-au aliat în grupuri potrivnice mie și care erau în jurul Lui, au spus: „Nu, Maestre, noi nu vrem să-l auzim pe el, dorim să vă auzim pe dumneavoastră înșivă.” „Nu. El va vorbi. ” Ei au insistat cu orice preț (ca să vorbească Baba Sawan Singh și nu Kirpal). Și totuși El mi-a ordonat: „Tu vii aici și le vorbești.” Destul de ciudat, totul s-a schimbat peste noapte.
Nimeni nu a știut pe cine iubea Baba Sawan Singh atât de mult și nici cine avea să ajungă succcesorul Său. Încet, încet, oamenii au simțit acest lucru, însă acest mister a fost mai mult un secret, nu era știut în afară. Pe atunci exista un om pe nume Bua Das. El putea să meargă meargă în interior. Într-o zi el a mers la Baba Sawan Singh și a spus: „Hazur, doresc să vorbesc cu Tine despre un lucru foarte important.” El a vrut să cunoască lucrurile, ca să nu se abată de pe calea cea bună. Hazur l-a îndemnat: „Da, poți să vorbești cu mine.” Deja înainte Baba Sawan Singh a spus: „Dacă există cineva în Satsang care poate să mă ajute în interior, acela poate să vină fără ezitare la mine.” Așa că Bua Das a mers la Baba Sawan Singh și a spus: „Hazur, în ceea ce privește acest lucru am văzut că există doar un singur discipol care poate să te ajute.” Baba Sawan Singh a întrebat: „Cine este acela?” El a spus: „Este Sant Kirpal Singh.” Baba Sawan Singh a întrebat mai departe: „Unde L-ai văzut lucrând?” Iar Bua Das a răspuns: „L-am văzut lucrând de la al cincilea nivel în sus.” Baba Sawan Singh a spus: „Ai dreptate. Tu cunoști acest lucru.” Acestea sunt câteva secrete și Maestrul relevă acele secrete. Nu vrea să le țină ascunse, însă El le relevă cuiva ca să arate cine are să lucreze cu adevărat după El. Există Sfinții și cu ei mai vin și colaboratorii lor, care aparțin de ei. Maestrul a spus întotdeauna: „Când Sfinții vin în lume, ei aduc colaboratorii lor cu ei.”
Gurmat Sidhant
Sant Kirpal Singh a scris o carte frumoasă, Gurmat Sidhant și în ciuda faptului că propriul Lui Maestru a tot insistat, nu a fost de acord ca această carte să fie publicată sub numele Lui. El a spus:„Pana mea este păcătoasă, ea a scris cartea, însă ea a fost scrisă doar cu instrucțiunile Tale, fără îndrumarea Ta nu ar fi putut fi scrisă. Deci este grația Ta – ar trebui să fie tipărită, ar trebui prezentată cu numele Tău. Deoarece scopul discipolului este de a-L prezenta pe Maestrul său lumii și nu lui însuși.” Atunci Baba Sawan Singh a fost de acord. Aceasta a fost smerenia Maestrului nostru. În subsolul paginii volumului al doilea al Gurmat Sidhant era scris că va fi publicat și un al treilea volum. Sant Kirpal a scris al treilea volum, însă l-a ținut în secret. Nu l-a dat la tipărit. Doar cu o săptămână înainte de plecarea lui fizică, ne-a dat nouă acea carte spre tipărire. El a făcut acest lucru cu toată umilința. Așa cum apărea în subsolul paginii în Gurmat Sidhant volumul II: „Acea carte va fi tipărită.” El și-a ținut riguros controlul asupra egoului. Cu toate că a spus că lauda îi aparține Maestrului Său – oamenii L-au considerat pe El Maestru. Așa că această carte a fost publicată după ce El a plecat din lumea fizică. Acum, că a fost tipărită în mod corespunzător, noi putem să vedem cât de smerit era Maestrul nostru.
Sant Kirpal Singh a spus cu cuvintele Sale: Gurmat Sidhant este o carte scrisă de mine – prin intermediul mâinilor mele aș spune, însă de către Domnul-Maestrul din mine. Obișnuiam să scriu și să duc Maestrului să citească cele scrise, ca să poată da acordul Lui final. Odată am scris ce s-a întâmplat cu un inițiat care a fost uitat după ce Maestrul a părăsit planul fizic. Aceasta a fost o declarație, o descriere dată în mod foarte practic. A existat un Maestru, pe nume Dadu, care a avut un inițiat care nu a fost la locul lui atunci când Maestrul și-a părăsit corpul. Când inițiatul a mers la mormânt, s-a culcat pe acel mormânt. Și a tot repetat următorul cuplet: „O, Maestre, fără tine nu aș putea trăi nici pentru un moment. Este insuportabil.” Așa a murit.
Când I-am citit Lui acea parte din Gurmat Sidhant, El a spus: „Este în regulă, Kirpal Singh. Mai citește încă odată!” Am tot citat de două sau de trei ori acele fraze. Apoi I Ie-am citit din nou. Din nou El a spus: „Vrei să le citești din nou?” Le-am citit din nou. Poate El vroia să îmi spună: „Tu, biet amic, aceeași soartă te va aștepta pe tine.”